5/23/09

Nat Sherman



Primul lor pas a fost deschiderea unei tutungerii în inima New York-ului anilor 1930.
Azi, Nat Sherman este unul dintre cele mai cunoscute şi respectate nume de pe piaţa mondială a tutunului. Absolut toate brand-urile create sub egida Nat Sherman se bucură de apreciere şi recunoaştere la nivel internaţional, cu o piaţă de retail care depăşeşte în momentul de faţă cincizeci de ţări din lumea întreagă.

Fie că vă aflaţi chiar în showroom-ul Nat Sherman, în inima New York-ului, sau pur şi simplu la birou, ori în zbor, sub aripa unei prestigioase companii aeriene, savoarea unică şi stilul specific Nat Sherman vă va marca.

Despre începuturi…

Sfârşitul anilor 1930. Nat introduce prima marcă de trabucuri care îi şi poartă numele. Produse în Tampa, pe atunci capitala mondială a tutunului, se cunosc puţine despre aceste prime trabucuri premium, în afara faptului că erau rulate cu cel mai bun tutun cubanez şi american.

Al II-lea Război Mondial cuprinde SUA, iar implicaţiile lui au afectat puternic naţiunea americană, începând de la un nivel general până la simplul individ. Afacerile lui Nat s-au integrat contextului general economic al ţării cu suişurile şi coborâşurile de rigoare.

Mai departe…

Câţiva ani dupa finele războiului, Nat revine puternic, de aceasta dată, pe piaţa ţigaretelor.
La cerinţa unui client (căruia nu ii era ingăduit să fumeze în timpul zborurilor sale periodice New York – Dallas) de a crea o ţigaretă care să aibă savoarea specifică unui trabuc, Nat, în colaborare cu Leighton Tobacco, produce Havana149, prima ţigaretă de forma ovala care conţinea tutun de Havana. La scurt timp dupa Havana149, Nat introduce consumatorilor „Cigarettello”, prima ţigararetă comercializată de 100 mm cu hârtie maduro maro.

Urmează o perioadă de boom economic pentru SUA, iar compania nu face excepţie.
Se extinde pe piaţa consumatoare şi apar produse noi, precum renumita ţigaretă Fantasia - savoare 100% american blend rulat în hârtie de un colorit extravagant.
Vedetele Hollywood-ului fumează „Cigarettello”… Întreaga lume a show bizz-ului, mari afacerişti şi chiar mafioţi se identifică cu excelenţa Nat Sherman.
Astfel, putem spune că profilul companiei ajunge să se regăsească în segmentul high class. Smoke shop-urile devin centre de discuţii amicale şi afaceri private, toate gravitând în jurul tutunului de înaltă calitate Nat Sherman. Lubrifiant social de netăgăduit până şi în ziua de azi.


Moştenirea

Şaptezeci de ani de excelenţă prin produse şi servicii . Şaptezeci de ani de experienţă.
O moştenire deosebită şi mereu provocatoare pentru familia Sherman, dar care a fost asimilată pe deplin.În continuare, compania se află în plină expansiune, cu promisiuni de produse şi concepte inovatoare, servicii de top aşa cum au demonstrat-o de-a lungul a mai bine de şapte decenii.

No comments:

Post a Comment